de nu poți nicicând să strigi,
cuvintele de îți sunt frânte,
inima, poate să lupte...
crede-mă, am fost pe-aici.

April Come She Will, Simon & Garfunkel

aprilie-i aici, la fel și ea...
când fluxurile-s umflate de ploi
mai, îmi spune, că va sta,
odihnindu-se pe umerii mei goi.

iunie, pentru ea, a venit cu schimbări
în plimbări neliniștite, noaptea, pândește...
iulie, ea, a zburat spre alte zări...
lăsând, zborul, tainic celui ce-l părăsește.

august, moartă, să-mi fie!
în al toamnei vânt, rece și blând...
amintirile-mi revin, însă-n septembrie
o iubire ce-a fost, n-o poți uita nicicând...

April Come She Will, Simon & Garfunkel
Traducere proprie

Blowin' in the Wind, Bob Dylan

Câte drumuri trebuie un om să bată
Ca om să poată fi numit?
Câte mări, pescărușul, trebuie să străbată,
Înainte să doarmă pe nisip?
Și câte ghiulele de tun tre' să mai zboare
Înainte de-ale interzice, făr' de gând?
Răspunsu-i, prieteni, pierdut prin vânt...
Răspunsu-i pierdut, prin vânt.

Și câți ani poate-un munte, trainic, să reziste
Înainte ca marea, să-l curețe tot?
Și câți ani pot oamenii, aici, să existe
Pân' ce liberi, a fi, ei pot?
Dar câți ani poate-un om, capul, a-și întoarce
Pretinzând, adevărul, a nu-l fi văzând?
Răspunsu-i, prieteni, pierdut prin vânt...
Răspunsu-i pierdut, prin vânt.

Și câți ani trebuie un om să privească,
Cerul-nainte să-l poată vedea?
Și cât, din ureci, trebuie să ciulească
Lacrimile celorlalți, a le putea asculta?
Dar câte pierderi mai au să se facă
'nainte ca ei, numărul morților, aflând?
Răspunsu-i, prieteni, pierdut prin vânt...
Răspunsu-i pierdut, prin vânt.

Blowin' in the Wind, Bob Dylan
Traducere proprie.

un tren nedormit spre tine

un tren nedormit spre tine...
o mare de nesomn ce lovește cu putere,
plaja realității ireversibile...
distrugând orice castel de nisip,
orice urmă lăsată, în timpul zilei.

e adevărul și numai adevărul,
pe care l-am omis de mult timp
și pe care-l voi omite pe veci,
căci, nu gândul c-ai venit, rămâne,
ci gândul c-ai să pleci...

îmi pare rău, aș fi scris mult mai mult...
mult mai bine, mai natural...
însă, chiar și așa, în scrisul meu banal,
sunt conștient că am păstrat esențialul.
mersi pentru că m-ai făcut, ciudat și subit,
din nou... fericit.

De câteva zile... de câteva nopți mai exact, am început să privesc viața printr-un spectru nou... mai limprede. Am început să las realitatea să mi se arate așa cum este, și-am reușit, cât de cât, să-mi fac o imegine clară asupra vieții pe care o trăim cu toții. Viața, cuprinzând toate fazele sale, nu este altceva decât o grămadă infinită de căcat. De când te naști și până mori...

ploua încet...

ploua încet, din cerul plin
de lacrimi și de scrum,
că nici ceasul timpului pierdut,
n-a mai bătut, din turn.
...
din iadul negru, întristat
pe obraji, tristețe se prelinse
și nu de moarte, sau de chin
ci de văzul istoriei stinse.
...
nu-i întristare, mai mare...
decât gândul mâniei reci
c-ai fost, cândva, un oarecare,
într-un moment, cât zeci...

uitare

o frunză să fiu,
să-ți cad, ușor, pe sân
ca mai apoi, tandră și haină,
tu să te scuturi de mine,
lăsându-mă-n uitare.

liniște

liniște,
când cerul îți cere furtună...
a dracu' liniște,
afară plouă-ncet!
liniște, sădește și adună.
trăiesc, al liniștii concert

timp... comoară blestemată!

timpul...
această comoară blestemată
pe care mulți o caută orbește,
dar nimeni, nimeni...
n-o găsește.

mulți se laudă cu ea,
spun c-au găsit-o acum mult... timp.
spun că-i a lor, că nu o pot înstrăina,
dar viața lor se leagănă-n răstimp...

...
când urma câmpurilor verzi,
pierdută-i astăzi, în zări uscate,
căci, mai departe... după moarte,
se spune că nu poți să vezi...

dincolo de barierele cunoașterii, limitele adevărului dictează

dincolo de barierele cunoașterii,
limitele adevărului dictează...
spunea bătrânul, pe patul de moarte.
nimeni nu l-a înțeles,
pentru că era oricum ceva absurd, degeaba...
din moment ce nu mai avea mult timp de trăit.