un tren nedormit spre tine...
o mare de nesomn ce lovește cu putere,
plaja realității ireversibile...
distrugând orice castel de nisip,
orice urmă lăsată, în timpul zilei.
e adevărul și numai adevărul,
pe care l-am omis de mult timp
și pe care-l voi omite pe veci,
căci, nu gândul c-ai venit, rămâne,
ci gândul c-ai să pleci...
îmi pare rău, aș fi scris mult mai mult...
mult mai bine, mai natural...
însă, chiar și așa, în scrisul meu banal,
sunt conștient că am păstrat esențialul.
mersi pentru că m-ai făcut, ciudat și subit,
din nou... fericit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu